Salut! Sunt Andrei ~ o poveste despre comorile sufletului, pentru copii si nu numai

Salut!Sunt Andrei.

Eram un copil normal pana in „ziua ochelarilor X”.
Ma intorceam de la scoala, cam obosit cand ce sa vezi: pe masa din bucatarie observ un pachet. „Destinatar: Andrei”. Mie imi era adresat.

Inlauntru dau de o pereche de ochelari. Pachetul era trimis de catre unchiul meu din calatoria lui prin Japonia.

Dar nu erau niste ochelari simpli. Tehnologie de ultima ora: ochelari cu vedere X.
„Frate, ce tare! mi-am zis, si am inceput sa scanez continuturile tuturor obiectelor care imi ieseau in cale prin casa, inclusiv dulapul de bucatarie, cabinetul din baie, cusca lui Nero si chiar computerul meu. 

Apoi am trecut la persoane. 

Primul a fost tata. O data mi-am rupt bratul si mama a trebuit sa ma duca la radiografie. Deci stiu cum arata o radiografie cu raze X.

Dar ochelarii X imi descopereau si altceva. Ceva foarte ciudat ce n-am mai vazut nicaieri si nici nu am auzit vreodata pe cineva vorbind de asta. 

Tot felul de chestii foarte mici dar foarte luminoase. La inceput nu imi puteam da seama ce erau fiindca erau foarte mici. Ce vedeam clar era doar ca aveau diferite forme. 
Am hotarat sa cer asistenta. Am mers intai la tata. I-am pus si lui ochelarii si l-am rugat sa imi spuna ce sunt chestiile alea mici si stralucitoare care apar doar in oameni (ah, uitasem sa va spun, in catelul meu Nero nu apareau, si nici in pisici sau alte animale). 

Tata s-a straduit el o bucata de timp sa vada, sa inteleaga dar apoi a zis ca nu mai are timp de joaca si ca trebuie sa mearga la lucru.

Apoi am incercat cu mama. Mama se distra grozav studiind continuturile tuturor cutiutelor si recipentelor ei: de farduri, de bijuterii, de vitamine, de seminte. Apoi s-a cufundat in contemplarea cu raze X a naturii. Nici cum nu am reusit sa ii directionez atentia spre chestiile stralucitoare din oameni.

Dupa ce am i-am pus ochelarii si bunicii, si matusii, si vecinului, si profesorului meu de desen, am renuntat. Nimeni nu ma putea ajuta. Cred ca numai eu le puteam vedea.

Am pus ochelarii in dulap si am uitat de ei. Mi-am vazut de treaba ca toti copiii, cu scoala, cu sporturile, cu muzica si desenul. 
Intr-o zi ma plimbam cu bicicleta prin oras. Era duminica, era soare cald de toamna si era liniste. Ma intalnesc cu un coleg de la scoala, si el tot pe bicicleta. Cand ma uit mai bine, ce credeti ca purta in buzunarul de la spate al pantalonilor? Ochelarii X. 

Il strig repede sa stea o clipa sa vorbim. 

„Si tu ai ochelari X din Japonia?” „Da. Mi i-a comandat tata pe internet.” „Si eu am, ii zic, mi i-a trimis unchiu din calatorie! Si ai observat chestiile alea mici stralucitoare?” „Da, apar in toti oamenii. Ii scanez pe toti oamenii pe care ii intalnesc si am observat ca in unii sunt mai multe iar in altii sunt mai mari. Unele au forme de obiecte extraordinar de frumoase, altele arata ca notele muzicale, altele parca sunt cuvinte si altele parca sunt forme sau culori. Dar cele mai multe arata ca niste pietre pretioase, ca diamantele, sau rubinele sau smaraldele.”

„Si ce crezi ca sunt?” 

„Cred ca sunt comorile omului.”

I-am strans mana recunoscator. Am alergat acasa, mi-am scos ochelarii de la naftalina, i-am pus pe nas si am pornit prin oras.

Inca mai erau mistere de rezolvat. 

Intalnesc un cersetor. Il scanez. Plin ochi de cele mai mai mari si mai stralucitoare pietre pretioase ce nu s-au descoperit si nici vazut inca.

„Daca omul e plin de comori, de ce traieste in saracie?”

„Tare doresc sa il ajut sa vada. Ce sa fac? Ce sa fac?” De indata ce am pus intrebarea, prin puterea dorintei, am simtit cum o idee mi s-a aprins in minte. Ah, acum inteleg. Mi-am descoperit o piatra pretioasa. Acum trebuie sa actionez sa o scot in lume. Imi scot repede carnetelul de notite si creionul si il desenez pe cersetor exact asa cum il vedeam eu: plin ochi de cele mai frumoase straluciri. Impachetez frumos hartiuta si i-o pun in palma. 
Pornesc mai departe fericit.

Aud muzica. Un barbat canta la vioara la un colt de strada. Cu ochelarii mei X vedeam cum prin degetele lui se scurgeau in aer numeroase pietricele foarte mici dar foarte stralucitoare: notele muzicale. Le puteam vedea cum patrundeau in alti oameni prin urechi si aprindeau in ei multe minunatii. 

Peste drum, un desenator schita portretul unei fetite. Curgand prin bratul, prin mana, prin degetele lui, prin varful creionului lui se prelingeau pe hartie in sir ordonat micile diamante.

Le fac si lor cadou cate un mic desen.

Pornesc spre casa fericit ca am elucidat misterul micilor chestii stralucitoare din oameni.

Zambesc.

Oare ce comori vor iesi din mine azi? 

Andreea Garden, September 10, 2016

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s