Acasa si Bine

  
Foto: Adreea Garden, 2010

Am crescut atat de mare. Sunt pana la cer, aproape ca imi iese nasul afara din atmosfera. Doar ochii mi-i tin deschisi sa vad cerul de deasupra. Cata liniste, Doamne, ce pace aici sus! Parca as fii intr-o alta dimensiune. Pai, poate ca si sunt.Asa gandi Catalina dupa izbanda de a lasa in urma ei, pe pamant, toate gandurile si grijile lumii. Nu a fost foarte greu. Doar decizia de a renuta la lume cu tot ce are ea a fost dificil de luat. Dar o data luata, sufletul eliberat stie calea acasa. La inceput era putin ciudat sa stai si sa lasi sufletul sa zburde liber. Dar nu a cedat tentatiei de a „face ceva”, de a inventa vreo dorinta sau vreo nevoie. Dar nici nu a incercat sa reziste imboldurilor sincere spontane. Daca simtea sa plece la plimbare, se ridica si pleca. Cand simtea sa ia creionul si caietul sa scrie, scria. Cand ii era foame, manca ceea ce avea pofta sa manance. Cand ii era somn se odihnea si uneori chiar atipea, trezindu-se complet renascuta. Privea, scria cu avant, se odihnea, se plimba, gusta ceea ce primea. Se simtea ca un copil in casa parintilor sai. Traia si se bucura de a trai.

Acasa. Unde toate sunt din belsug si la indemana. Unde e liniste si tot ce faci faci in tihna. Acasa unde vocea blanda a parintilor iti leagana sufletul si mana sigura si buna a fratelui te invita spre aventuri miraculoase. Ochii lui te invaluie in moi si calde valuri de matase si catifea alba si roz si mov si turcoaz, vocea lui te cheama in explorari infinite. Culori ce asteapta sa le dai nume, note muzicale ratacite pe dupa stele asteapta sa fie regasite si tesute poate intr-o melodie. Civilizatii nestiute ratacesc prin galaxii, sperand si chemand prietenii. 

Acasa, unde intotdeauna e bine. E atat de bine incat realizezi ca asa e normal sa fie existenta. Bine! Binele e substanta primordiala atottiitoare si atotcuprinzatoare si atotstiutoare din care toate lucrurile vin si unde toate se intorc.

Iubirea, alt nume pentru Bine. Pacea. Bucuria. Acasa. Sa fim onesti! Cu totii stim binele de acasa. Catalina a ales reintoarcerea Acasa. 

Ce ar fi de facut acasa? Ce ar fi de schimbat? De imbunatatit? De reparat? De curatat? Acolo unde parintii buni cu ajutoarele lor si cu fratii cei mai mari se ocupa de toate cele, unde fratii si surorile mici se joaca pe camp, prin padure si se scalda in iaz, ce e de facut? Eu oare sunt mare sau mica, acasa?
Invelita in patura ei moale, verde si roz, leganadu-se usor in hamacul din fata prispei, de sub batranul dud, Catalina priveste campul larg de grau verde si i se pare ca orizontul e o zona indefinita de o culoare inca nenumita unde cerul si pamantul se confunda, trecand unul in celalat. Cat de frumos e totul! gandi ea. Ce ar fi mai mult decat frumos? Un punct minuscul se naste din orizontul misterios. Pare ca se misca, devenind din ce in ce mai mare. Acum este de marimea unei albine. Privirea Catalinei fixeaza infimul catran cu o curiozitate de pisica. Ea renunta la lenevia hamacului si simte cum inima ii bate cu putere, neintelegand din ce cauza.

Curand, concentrarea extrema o oboseste. Adoarme in hamac, cu bratul stang acoperindu-i ochii.

Lumina de aur topit a asfintitului ii patrunde pe sub brat, pe sub gene, mangaindu-i ochii si simtirea. Lent dar sigur, pentru a ramane in imbratisare calda a luminii, bratul ei stang se ridica si se aseaza cu palma deasupra inimii. Bataia puternica e inca acolo si inima ei parca a crescut ca un balon de aer gata sa explodeze. Se simte plina de lumina alba si aurie.

– Luminii ii apartinem si noi, suna o voce atat de blanda si de calda incat nicidecum nu o sperie, ba chiar ii aprofunda mai mult starea lichida de aur. Langa hamacul ei, la cativa pasi, un om sade intr-un scaun cu speteaza. Postura lui, cu umerii lasati, spatele usor incovoiat si bratele atarnand pe langa lateralele scaunului, povesteste despre lungi calatorii prin lume si printre stele. Catalina il privea ca prin vis fara sa se intrebe cine e si cum a ajuns aici, langa ea. El isi ridica spatele si isi aseaza coatele pe genunchi, intorcand capul si privirea spre ea. Privirea lui, un nesfarsit dor. Catalina ii auzea focul inimii de la distanta. Ii parea ca abia se stapaneste sa nu sara energic in picioare si sa o ia in brate, s-o stranga la piept viu. Ar speria-o… Dar bratele lui erau ca mreje de lumina si inima lui ca un soare plin, alb. Celulele trupului Catalinei cantau ingeresc despartindu-se si regrupandu-se, formand alte structuri geometrice, mai ordonate, mai complexe. Dar ea nu clipea si nu gandea. Doar inima ei ramanea cuminte in bratele lui de lumina, ca un copil in culcusul alb al inocentei sale. Si copilul visa cum crestea si devenea femeie care visa iubirea alba a bratelor fratelui ei. Totul era lumina alba si nimic nu exista. Totul… lumina. „Acasa”. Si bucuria fara margini a fratelui. A regasirii. Inima batea. 
– De aici, de Acasa, orice calatoria incepe si tot aici se sfarseste. Esti pregatita pentru o alta calatorie?

– Da, dar de acum vreau sa ma las in voia ta, sa ma porti tu, unde stii tu, cum stii tu. Tu stii ce imi place, ce ma face fericita … Oriunde, dar sa raman cu tine! 

Acasa e totul: iubirea, muzica, culori, forme geometrice, texturi, arome, gradini cu porti ascunse, plaje si mare, munti, paduri, lacuri, animale si multe multe flori. Si pasari. Si fluturi multicolori. Dar mai ales, Fratele meu drag. Da. Asa e viata adevarata: plimbare, admirare, minunare, iubire, fratie, prietenie, incantare, calatorii, bucurie, lumina, descoperiri … Toate culorile, intreg spectrul emotional … Toate sunt frumoase, independente si amestecate …

Ganduri din iubire nasc lucruri din lumina. Lucruri, natura si oameni, toti se nasc din lumina prin tiparul gandului de iubire. O carte a fost intai un gand care a transformat un bulgare de lumina intr-un obiect paralelipipedic, neted, cu invelis tare si interior compus din multe file umplute de mici semne negre. O carte care altadata, altundeva putea insemna atat de mult, aici acasa ea este o minunatie prin felul in care a aparut ca obiect solid. Aici, acasa, in lumina alba, lucrurile apar si dispar cu o seninatate si o docilitate demna si umila. Demnitatea acceptarii sortii lor trecatoare le da un aer de batran impacat, sezand si privind trecerea lumii.
Lumea. O colectie de lucuri si oameni si forme de relief si ganduri nenumarate, ce isi asteapta randul sa devina materiale. Lumea, o scena unde poti alege sa joci un rol sau poti alege sa fii doar spectator. Dar lumea mea e darul meu pentru Tine. Un dar atat de imperfect, atat de sinistru. Dar pe Tine te bucura. Iar eu, … eu ma supar ca nu pot face nimic perfect. Dar daca as putea, n-as mai avea nevoie de Tine. Si de ce as vrea asa ceva?

Text: Andreea Garden, 2016

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s