Jurnal de primavara

  

Azi, 6 aprilie

Jurnal 

Ma trezesc de ceva timp pe la cinci dimineata. Pur si simplu parca cineva ma trezeste exact la aceeasi ora in fiecare dimineata. Nu ma ridic din pat. Stau si astept sa sune alarma la sase si jumatate. E foarte liniste si intuneric. Imi place. Ii aud pe copii intorcandu-se in somn, trezind cearceafurile de bumbac. Bumbacul … Ce planta miraculoasa, printre atatea altele! Imi amintesc de o fotografie a unui om negru negru ca tuciul odihnindu-se pe spate pe balotul de bumbac alb ca laptele. O caldura alba imi patrunde in inima. 

Micul dejun. Copiii: cereale cu lapte. Le pregatesc pachetele cu gustarea: placinta cu crema de cocos cumparate de ieri dimineata de la Lidl. Eu beau un pahar de suc de portocale. Imi torn in cana si niste kefir. Mananc si eu o placinta cu cocos. Ma poarta spre tinuturi exotice cu mult nisip argintiu sau auriu, ape stralucitoare si soare pasional. Parca tin in maini o nuca de cocos sparta cu un pai iesind din ea. „Apa de cocos proaspata, dulce!” O voce ragusita si o figura de negru cu zambetul pana la urechi, dezvelind dintii mari si albi.

La despartire in fata scolii, baietelul meu cel mic ma intreaba daca eu stiu limba franceza. Ii spun ca da. Imi spune ca si-ar dori sa il invat si pe el. Ii spun „bine! Uite, primul cuvant ar fi „bonjour” adica „buna ziua”. O zi buna! Ce urare minunata! Ce mai mult ar putea cineva cere? Pleaca fericit si imi spune „bonjour”. Ii spun ca la plecare spunem altfel: „au revoir”. 

Opresc masina sa fac arunc materialele reciclabile in containere. Le-am adus de acasa in sacose mari rezistente de cumparaturi (pe la noi nu vine masina de reciclare, doar cea cu gunoiul menajer). Lucru minunat reciclarea. Ce bine ca s-au gandit la asta! Va inchipuiti, gropile de gunoi ar fi munti daca nu am recicla. Omul, ca nici un alt animal terestru, e capabil sa produca munti de gunoi. Speram ca in curand vom renunta la ambalaje. Cand eram adolescenta mergeam la cumparaturi la piata cu sacosa de panza luata de acasa. Nu se stia de pungi. Sandvisul mi-l invelea bunica in servet de hartie intai, apoi in unul de panza. Borcanele de dulceata le acopeream cu celofan. Cu celofan se inveleau si farfuriile cu prajituri, duse cadou in vizite de sarbatori. 

Ajung inapoi acasa si ma apuc de scris. E vremea sa imi reactualizez blogul. Scriu, editez, creez noi pagini, creez noi conturi in alte situri. Ma minunez cat de bine ma descurc cu WordPress. Am reusit singura sa imi creez si un buton Paypal pentru donatii. Universul zice in fiecare clipa „Poftim! Poftim! Poftim! Ia! Ia! Primeste! Primeste! Primeste!” Iar eu stau si ma gandesc „Oare merit? Oare am vreo valoare? Oare nu supar pe cineva?” Ce toanta! L-am pus si gata. Cine considera ca ceea ce citeste aici ii face viata mai frumoasa, ziua mai buna, ii aduce liniste in minte si in inima, il amuza, il intereseaza … Ei, bine … Daca cei din jur nu iti dau valoare la ceea ce faci, asta nu inseamna ca chiar asa si este. Am scris de curand un gand pe blogul meu in limba engleza : „Ma intereseaza doar parerea lui Dumnezeu!” Mi-e medicament sa mi-l amintesc. 

E primavara. Au inflorit piersicii si prunii. Corcodusii deja s-au trecut. E foarte cald. Sunt aproape treizeci de grade Celsius. De ieri au inflorit si visinii. Abia acum observ, a inflorit azi si ciresul. Un vers, daca imi ingaduititi: „Mai frumoasa decat florile: Inflorirea.” Au aparut si carabusii sa bea nectar din pristinele flori de cires. E doar inceput de aprilie. Ieri si alaltaieri am stat sub micul piersic si m-am pierdut in rozul si albastrul cerului. 

Terminam treburile pe acasa si iesim in oras. Ne luam cate un suc de fructe proaspete si ne refugiem in curtea bisericii evanghelice Sfanta Margareta. Curand iasa si copiii de la scoala si ne insotesc si ei in curtea bisericii. Se duc direct la cainele ciobanesc inchis in ocol. El da din coada, vine aproape de gard sa poata fi mangaiat si nu zice nimic. Ei stau cu cainele mult timp, ii vorbesc si discuta intre ei despre cei sapte catelusi pe care i-a facut cateaua noastra cu vreo trei primaveri in urma. Incercau sa isi aminteasca numele lor, petele si culorile lor. Eu sunt fascinata de zambilele extrem de albe plantate intr-un rondou de flori diferite. De asemenea, floarea tufei ploaia de aur atarna de sus in jos peste zid, unindu-se cu cea care se inalta in sus de la baza zidului.

Mergem cu copiii la pizzerie. Au deschis terasa. Ce minunat! Muzica e cam tare (desi nu asa de tare ca in interior) si prea antrenanta pentru un pranz linistit. Dar e foarte placut afara, la umbra. Ma bucur de discutiile cu familia. Ii privesc si zambesc. Observ unele judecati din propria-mi minte. Dar imi amintesc sa nu le rostesc. E minunat sa privesti. 

O vizitam si pe bunica si apoi ne reintoarcem acasa. Fiecare se pune pe treaba. Copiii cu joaca, noi cu informatia. Eu ma asez si ma pregatesc sa scriu. Nu e nevoie sa gandesc si sa concep. Doar scriu. Ma gandesc ca nici macar nu scriu eu. Poate eu sunt doar un condei. In mana unui artist invizibil, inefabil dar decis. Foarte clar si foarte calm. Aici, sub ciresul abia inflorit. 
Andreea Garden si Artistul
P.S. Iti propun un joc: gaseste cat mai multe portite catre paradis in descrierea zilei mele. 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s