Prietenul cel mai bun – O poveste pentru copii

de Daniela Andreea Toma

Copiilor mei, Victor si Luca

Copyright Daniela Andreea Toma 2014
Mira era o fetita ca toate fetitele de varsta ei. Avea parul si ochii castanii si purta rochita alba cu floricele colorate si balerini albastri.
Mira locuia impreuna cu mama si tata, bunica si bunicul intr-o casa din orasul Parcului Fermecat.
Cel mai mult Mira iubea soarele, florile, pasarile si ciocolata amaruie.
In fiecare zi, dis-de-dimineata, dupa micul dejun, Mira pornea de acasa spre Parcul Fermecat de la marginea orasului.
„Pentru cine stralucesti tu, Soare?” se intreba Mira in gand.
„Pentru toata lumea.” rasuna raspunsul Soarelui in gandul Mirei.
„Stii tu cat de mult iubesc caldura si lumina ta?”
„Si eu iubesc chipul tau!”
Soarele straluci atunci mai mandru si mai cald.
„Margareta draga, pentru cine infloresti tu?” intreba Mira in gand.
„Pentru toata lumea.”
„Daca ai stii tu cat iubesc de mult gingasia si veselia petalelor tale!”
Margareta inflori mai frumos.
„Sticlete drag, pentru cine canti tu cantecelele tale vesele?”
„Pentru toata lumea.” raspunse in gand pasarea.
„Iubesc cum ma poarta in dans rotitor spre nori cantecul tau.”
Sticletele canta mai cu veselie.
„Ciocolata draga, pentru cine iti indulcesti tu gustul amarui?”
„Pentru toata lumea.” raspunse ciocolata in gandul Mirei.
„Gustul tau ma poarta prin intreaga lume, in aventuri minunate. De aceea te iubesc!”
Ciocolata se indulci mai tare si se inmuie putin.
Astfel petrecea Mira fiecare zi in Parcul Fermecat, cu jocuri simple in gand, in compania prietenilor dragi.

Intr-o zi, in parc sosi o cioara. Cioara nu era rea dar voia sa o puna putin la incercare pe Mira, sa vada cat de mult isi cunoaste si iubeste ea gandul ei bun.
„Cine e prietenul tau cel mai bun?” arunca cioara gandul asupra bancii unde Mira se juca cu o mamaruta.
„Cine e prietenul meu cel mai bun?” rasuna ecoul in gandul Mirei. „De unde aparu acest gand?” Apoi Mira privi in sus, zari cioara zburand spre departari si intelese.
„Bine. Accept provocarea ta! Il voi gasi pe prietenul meu cel mai bun!” striga dupa cioara Mira … in gand.
„Soare, tu esti prietenul meu cel mai bun? Esti cel mai mare si mai important dintre toti prietenii mei.”
Soarele nu zise nimic.
„Margareta, tu esti prietena mea cea mai buna, nu-i asa? Esti cea mai frumoasa si gingasa dintre toti.”
Margareta tacu timida.
„Sticlete, in mod sigur tu esti prietenul meu cel mai bun. Tu stii cel mai bine sa te joci cu mine.”
Sticletele se opri din cantec si isi lua zborul.
„Of, ciocolata mea dulce, cine altcineva e mai aproape de mine si imi arata lumea in gusturi si arome? Numai tu poti fi!”
Ciocolata se amari si nu stia ce sa spuna.
Mira observa cum sosi toamna si seara in parc. Frunzele cadeau galbene, aramii sau verzi-maronii. Pasarile se invarteau in cercuri largi deasupra, pregatindu-se de plecarea spre tarile calde. Aerul serii era racoros.
Culcata pe spate, cu mainile sub cap, Mira visa in continuare la prietenul cel mai bun.

„Cine e prietenul meu cel mai bun?”
„Cum ar fi el, prietenul cel mai bun?”
„Ar fi mereu cu mine. M-ar iubi mult, mult, mult. Si nu ma lasa sa fiu altfel decat sunt.”
„Si ce ati face voi impreuna?”
„Am zbura in jurul lumii. Am descoperi cele mai frumoase gradini secrete. Am manca cea mai buna ciocolata. Am compune muzica si am desena minunate flori si incantatori fluturi.”
„Si unde ati locui?”
„Intr-o casa cu gradina, aproape de mare.”
„Si cum ar arata el?”
„Are privirea sincera si maini calme.”

Zile si seri zburara in parc odata cu frunzele toamnei. In zadar incerca Mira sa gaseasca prietenul cel mai bun printre stele, flori, pasari si ciocolate amarui.
Intr-o zi Mira intalni in parc un baiat. Sedea pe banca Mirei si privea bicicletele care treceau.
„Cine e prietenul tau cel mai bun?” il intreba Mira in gand.
Baiatul atunci isi intoarse capul spre Mira. Avea privirea sincera si maini calme. Mira se aseza pe banca langa el si ii povesti despre parc, soare, flori, sticleti si ciocolata. Si devenira prieteni buni … Dar nu cei mai buni. Fiindca cel mai bun prieten este pentru totdeauna. Si intr-o zi, baiatul nu mai veni in Parcul Fermecat fiindca sosi vremea ca el sa plece in lume sa-si gaseasca rostul.
Mira se intrista foarte tare in acea zi si din cauza intristarii nu mai auzi in gand nici soarele, nici florile, nici pasarile si nicio ciocolata nu-i mai placu. Uita de toti prietenii ei si uita si de intrebarea ciorii.
Uita cu totul si de Parcul Fermecat.

Ani au trecut. Mira deveni femeie si nascu o fetita pe care o numi Amelia. Amelia era asemenea Mirei, cu ochi si par castaniu si bucuria de a se juca in gand cu toate.
Cand Amelia crescu putin, intr-o zi Mira o intreba:
– Cu cine te joci tu, micuta mea, de’ esti atat de fericita?
– Cu florile, cu pasarile, cu marea …
– Si cum te joci tu cu marea?
– Ascult povestile pe care mi le spune.
– Cum ti le spune?
– In gand.
– In gand?
– Da. Gandul stie totul. Eu il intreb si el imi raspunde. Dar numai cand sunt vesela si linistita il aud. El e prietenul meu cel mai bun!

Mira se minuna la vorbele copilului, se bucura si atunci auzi iar soaptele gandului ei: „Da, asa este! E adevarat! Prietenul cel mai Bun!”
Mira o ridica pe micuta Amelia in brate si o saruta fericita pe obrajii ei dulci.
„Vino, micuta mea! ii spuse Mira in gand. Azi te voi duce intr-un Parc Fermecat!”
Amelia isi incalta balerinii fericita.

Copyright Daniela Andreea Toma 2014

20140916-003713-2233531.jpg

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s