Cătălin – partea 3

Despre joc

„Împreună. Cuvântul zilei.” rosti bătrânelul vesel. „Împreună sau singur? Sau … ”
„Singurătate adevărată este doar uitarea de sine, întoarcerea spatelui ție însuți, conștiinței.” rosti o fată din grup, cu voce domoală dar certă. „Solitudine este a alege să fii cu tine însuți, cu sufletul tău și conștiința. Deci nu ești singur. Te poți juca multe jocuri cu Tine, … nu te plictisești niciodată” continuă melodios fata.
„Ah, grozav!” rosti moșul sprinten entuziasmat. Dar își suprimă curând revărsarea energiei ca să lase firul discuției să fie prins și continuat de ceilalți.
„Împreună cu altă persoană e mai greu” fu de părere tânărul cu păr negru și mustață. „Intri în joc împreună cu alții și trebuie să joci până la capăt. Altfel ei se supără că le strici jocul.” Moșul zâmbea în sinea lui. Îi plăcea încotro se îndrepta discuția.
„Da’ regulile?” sublinie un bărbat între două vârste, solid, cu fața pătrată și mâini mari. „Ah, regulile!” replică o femeie frumoasă și prea elegantă.
„Fără reguli, nu există joc!” preciză fata cu voce domoală.
Cătălin era transpus dar foarte interesat de cursul discuției. Nu pricepea de ce oameni în toată firea discutau despre joacă. Viața reală adultă era lucru foarte serios.
Parcă ghicindu-i gândul, învățătorul ceru: „Și cam la ce jocuri ne referim noi aici?”
„Fiecare decizie pe care o luăm este de fapt angajamentul de a intra într-un joc. Colegiu, carieră, oraș, club, religie, partid, … Orice are reguli, e joc.”
„Mariaj, familie …”
„Mariajul este un joc?” întrebă Cătălin surprins.
„Depinde … cum îl vede fiecare.” grăi bătrânul. „Totul e atitudine. O chestiune de percepție.”
„Mariajul te copleșește la un moment dat. Te simți epuizat și te întrebi cine te-a pus să intri în astfel de labirint.” vorbi solidul. Toți râseră veseli în acord cu el. În acel moment, Cătălin realiză că toți acei oameni ciudat de fericiți erau de fapt ca și el, cu aceleași probleme și neîmpliniri. Dar cum de erau fericiți, totuși? Fiindcă starea lor de a fi era diferită de starea lui, mereu la limita deprimării. Ei știau ceva în plus și simțea că era pe cale de a afla misterioasa cheie.
„Regulile de început sunt câteva și simple în aparență, dar pe parcurs îți dai seama că modul de interpretare a celuilalt este total diferit de al tău. Un șoc grozav. Ca să își protejeze integritatea personalității, fiecare adaugă în joc setul lui personal de reguli. După „bătălii” de supremație, dacă în cele din urmă rațiunea și iubirea au învins, începe un lung proces de ajustare reciprocă, la început mai „brutal”, până canalele de comunicare între cei doi se deschid și se exersează. Progresiv, ajustările reciproce se fac continuu și din mers, din ce în ce mai subtil, mai puțin perceptibil.”
„Ca un dans” rosti Cătălin cu vocea celui ce a găsit ceva ce căuta de mult fără să știe.
Bătrânul ședea cu mâinile pe genunchi și cu ochii închiși, zâmbind mulțumit.
„Nu rareori ai impresia că regulile s-au conglomerat atât de tare încât este imposibil de a juca mai departe. Totul pare ilogic și fără rost, dinlăuntru. Și este adevărat. E vremea ca fiecare să renunțe la câte un pic. Ca la nodul chinezesc. Ca să-l desfaci trebuie să te lași moale. Unele reguli nu-și au rostul … Sunt doar idei fixe, … obstacole … în acest joc. Ele ar putea foarte bine servi ca miezul delicios în alt joc.”

Era o seară de vară, poate chiar prima seară de vară din acest an. O seară cu cer înalt, înstelat, fără lună. Pomii începeau să renunțe la bogatele podoabe cu care se mândreau toată primăvara. Acum începea vremea coacerii iar după roadele lor dulci și zemoase vor fi ei judecați, nu după trecătoarele petale roze și albe. Puii de pasăre renunțau la căldura și siguranța cuibului de dragul spațiului gol din jurul lui, de dragul aripilor amorțite care ardeau de dorul deschiderii. Iar biata crisalidă, atârnată ca o clipă suspendată în spațiu și timp, își aștepta tragicul sfârșit. Oare crisalida și fluturele se cunosc? Știe ea ce va deveni? Știe fluturele de unde vine, ce a fost?
E posibil să devină ușor să renunțăm la parte din ceea ce suntem ca să putem juca mai departe? E posibil să știm dinainte că vom fi … ok?
Pe banca de sub stele ședeau un tânăr și un bătrân. Un copil se juca în jurul lor.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s