Eu scriu

Mi se trage din copilărie, cred. Sau chiar dinainte.

Ore nesfârşite şedeam şi mă uitam la cer. Numai la cer. Câteodată şi la frunze de viţă-de-vie, şi la frunze şi flori de păr, de măr, de corcoduş. Doar şedeam, mă uitam, ascultam. Ce ascultam? Păsări? Da. Gâze în trecere? Da. Bătăile inimii mele? Da. Respiraţia mea?

Respiraţia … mă întreb, este oare a mea? Dacă ar fi ar mea, m-ar preocupa tot timpul. N-aş mai putea dormi deloc. Mereu ar trebui să fiu conştientă : „Acum inspir. Acum expir. Acum inspir. Acum expir.”

Dar, dacă nu e a mea, a cui e? Cine respiră pentru mine?

Dar văzul? Văzul este al meu? Se spune că fiecare vede lumea altfel. Dar ce a apărut mai întâi? Văzul sau lumea? Sau poate s-au făcut deodată.

Ce văd, în adevăr? Văd forme, culori … nu sunt prea multe ele …, doar cerc, pătrat, triunghi şi roşu, galben, verde, albastru. Restul sunt combinaţii ale lor. Unele forme se mişcă singure, cum ar fi insectele, animalele, chiar şi oamenii. Oamenii pot să aibă diferite forme: pătrat, rotund, triunghi, romb, etc.

Însă, câteodată, rar, văd altceva în ochii cuiva. Altceva decât forme şi culori. Văd … infinitul.

Şi iubesc infinitul!

Eu scriu ca să descriu infinitul. Să-ti arăt şi ţie infinitul.

Degeaba …  dacă tu nu vrei.

Sau poate ţi-e frică? De ce ţi-ar fi frică?

Tu eşti infinitul.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s