Tu

Îmi amintesc când eram doar un copil
Iubeam mult razele de soare şi valurile de mare
Copacii, păsările şi ploaia şi norii …
Şi stelele, mai ales stelele
Îmi venea să le ţes pe toate
Într-o tapiserie. Tapiseria mea.

Apoi, mă ţes şi pe mine în ea
Şi mă joc cu razele
Şi cu nisip şi cu valuri de ocean …

Într-o zi, ceva era diferit
Ca şi cum altcineva era acolo cu mine
Care mă priveşte jucându-mă …

Curioasă am încercat să te găsesc
Pe tine cel atât de misterios, de modest
Şi atât de preocupat de a rămâne fidel modelului
Cuvânt cu cuvânt, linie cu linie, sentiment cu sentiment …

Uneori intram pe furiş înăuntru
Doar ca să te privesc şezând acolo
În tapiseria mea,
Cu faţa catre apus, atent la linia fină a orizontului
Care părea să se dizolve încet sub privirea ta.

Mi-amintesc, privind în ochii tăi
Vedeam o călătorie fără sfârşit
Prin infinite tapiserii
Mai şi mai frumoase şi senine.
În fiecare detaliu mărunt a fiecărei tapiserii
Tu ţi-ai dat suflarea şi sângele şi viaţa.
Te-ai crucificat total
Din atâta dragoste … pentru mine.

Cum aş putea să-ţi mulţumesc îndeajuns?
Bucuria mea este singurul dar ce-l doreşti din parte mea!

Acum, sunt adult şi îmi amintesc
Şi aştept reîntoarcerea ta.

Sau, … este oare reîntoarcerea mea?

Privesc înapoi la momentele vieţii mele
Cu mirare
Şi tu erai acolo, alături de mine
În fiecare şi în toate
Zugrǎvindu-le, adăugând culoare, contrastul
Sunetele, … simţămintele.
Dar eu nu eram.

Unde eram eu? Acum nu-mi pot aminti …
O vrăjitoare rea m-a răpit
Şi m-a închis într-un turn.
Am şezut acolo, în lacrimi şi în durere
Un timp îndelungat.
Până când într-o zi mi-am amintit
De tapiseria din visul meu.
Mi-am amintit de tine. Şi te-am chemat.

Şi tu mi-ai auzit chemarea şi ai venit.
Iată-ne aici, din nou!
În picioare stăm acum pe ţărmul
Oceanului de tapiserii
Tânjind după atenţia noastră,
Aplaudând la vesela noastră venire!

Călătoria să înceapă …

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s