Fluviul

Mi se pare că sunt într-un râu
Un fluviu gigantic
Cu care curg spre ceva
Ceva inimaginabil.
Fluviul mă poartă lin
Cel mai adesea
Dar mă repede câteodată
Prin vârtejuri, şoptindu-mi
Direct în inimă:
„Nu-ţi fie teamă!” şi
„Ţine-te bine şi ai încredere!”
Mă duce în locuri
Îmi scoate în cale oameni
Cu care îmi împărtăşesc gândurile
Despre fluviul ce ne poartă pe toţi,
Cu care împreună râd şi plâng
Cărora le dăruiesc şi de la care primesc
Darurile fluviului,
În supremul act al iubirii
Ce ne umple de atâta bucurie.

Adeseori mă zbat în fluviu
După vreo patimă arzătoare
Sau pur şi simplu de dragul revoltei.
Dar cursul apei rămâne neschimbat
Către acel „ceva” inimaginabil
Fie că eu mă las uşor purtată
Fie că mă agăţ cu disperare de vreo piatră.

Mă rog fluviului
„Te rog, dă-mi cutare lucru!”
„Te rog, du-mă în cutare loc!”
„Te rog, adu-mi în cale pe cutare!”
Fluviul zice: „Da, desigur!
Dar fă-mi şi mie o favoare!
Dacă tot eşti aici, ajută puţin pe acesta
Cât eşti aici, fă aceasta pentru mine!”
Cum aş putea să-l refuz?
Aş putea, dar nu mă lasă inima.
Fiindcă cred sau simt sau ştiu
Că fluviul mă poartă nu spre ‘ceva’
Ci spre ‘cineva’
Spre o inimă deschisă, albastră de seninătate
Şi tot atât de caldă de iubire.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s